Cand vine vorba despre angajat, el trebuie sa fie bun la toate, sa nu comenteze si sa nu cumva sa aiba curaj sa ciripeasca ceva de rau despre locul de munca. Chiar daca stie ca nu poate renunta la respectivul angajat, patronul nu-i recunoaste niciodata meritele. Pentru el, nimeni nu-i de neinlocuit, toti parca cer bani prea multi si, in opinia sa, angajatii nu prea dau randament. Recunoasteti personajul? Este angajatorul roman care vrea sa scoata bani cat ai da din bici, fara prea mult efort. Isi deschid de exemplu un ziar, nepunand suflet intr-un astfel de proiect, ci gandindu-se cum sa scoata cat mai multi bani, cu cat mai putini bani investiti si, daca s-ar putea, un singur angajat sa faca totul. Si asta pentru ca angajatii s-au obisnuit sa taca, sa accepte sa stea ore in plus la locul de munca, bineinteles neplatite, sa nu comenteze niciodata in fata sefului si sa primeasca un salariu de nimic, desi respectivul angajat tine locul la minim 3 oameni. Eu cred ca angajatii ar trebui sa se revolte, sa creeze sindicate si sa-i puna la punct pe acesti neghiobi care se imbogatesc pe spinarea „fraierilor” cum ar numi ei angajatii, acei fraieri care au creier de zece ori mai mult decat angajatorul, dar de cele mai mutle ori sunt prea simtiti si corecti. Nu merita!

Anunțuri