Cu ajutorul oamenilor de bine din Sibiu si nu numai, am reusit sa aduc bucurie in sufletele catorva copii necajiti din comuna Straoane, judetul Vrancea. Mie mi-a revenit bucuria de a le imparti lucrusoarele si rechizitele stranse de la Simona Marti, Eniko Gall, cativa anonimi si bineinteles eu si familia mea. Nici nu va pot descrie in cuvinte ce mult s-au bucurat ca vor avea rechizite sa mearga la scoala, ca au pantofi noi sau ca au papusi ca la televizor. O sa va atasez imagini deoarece sunt mult mai sugestive. Aici, in imagine, aveti doua surori, una de 7 ani si una de 5 ani. Au o copilarie frumoasa, se joaca, par fericite. Mama lor se chinuie sa le ofere strictul necesar. Munceste cu ziua deoarece in zona nu are unde sa se angajeze. Tatal micutelor a murit in urma cu 3 ani, sufocat cu o bucata de rosie. Cea mica abia si-l mai aminteste…Cel cu pantofii in mana este Tibi. Desi pare firav, are 12 ani si este un adevarat gentleman. Are un vocabular foarte variat si este foarte respectuos. L-am invitat sa ne jucam cu mingea. A venit bucuros, dar talpa pantofului abia se mai tinea. Am decis sa-i donez adidasii mei. S-a bucurat mult. A venit cu sora sa vitrega, Cristina, care va merge in toamna la scoala. Sunt frati doar de mama, dar par sa se inteleaga bine. Desi mama lor este singura care-i leaga, amandoi recunosc ca nu este tocmai un exemplu de mama. Este dureros sa auzi de la un copil ca mama lor miroase a guma si lor nu le da niciodata. Iar ce m-a frapat, a fost ca itnr-o zi mama lor a venit sa-i ia si avea in mana o ciocolata. Copiii s-au dus bucurosi spre ea, dar ea i-a indepartat spunandu-le ca este cu lichior si doar nu vor sa innebuneasca. Nu mi-a venit sa cred, dar mi-am dat seama ca in lume exista probabil mii de astfel de situatii sau chiar mai rau. Si la sfarsit v-am pastrat cireasa de pe tort. Stiti ca am tot scris de Bogdanel, acel micut pe care parintii nu vor sa-l dea la scoala. Am avut un adevarat soc. I-/am propus tatalui copilului sa-l lase la Sbiu intr-o vacanta. Mi-a spus raspicat> 1 milion jumate! Dumnezeule, am crezut ca nu-i adevarat. Apoi s-a razgandit si a zis ca neaparat trebuie sa mearga si el cu micutul. L-am invitat de nenumarate ori sa-i dam hainute, sa manance prajituri, dar parintii sau nu l-au mai lasat. Probabil au simtit ca le-as putea face rau reclamansu-i la Protectia Copilului, dar am inteles ca acestia stiu in ce conditiii sta copilul, fara curent electric, etc. dar nu le pasa…

Anunțuri