Asa mi-a spus cineva de curand cand i-am povestit despre pasiunea mea de a vizita cimitirele, cica am pasiuni macabre. De exemplu, cand am fost in Franta, la Paris, am fost mai curioasa sa vad cimitirul Montparnasse decat turnul Eiffel. Eu gasesc cimitirul ca un muzeu, care ascunde, pe langa trupuri neinsufletite, povesti, legende. Intr-adevar cimitirele din Romania arata mai sinistre, dar cele din Franta iti dau o stare de bine. Un loc linistit, udne mormintele destainuie despre meseriile sau inclinatiile celor care sutn ingropati acolo. Veti putea vedea morminte pe care sunt sculptate oale, in cazul in care persoana decedata a fost bucatar, sau pantofi, daca a fost cizmar si exemplele continua. Este drept ca am ales cimitirele mari din Paris, deoarece aici sunt inmormantate majoritatea personalitatilor printre care i-am regasit si pe Emil Cioran sau Constantin Brancusi. Eu cred ca trecerea in lumea cealalta nu trebuie sa fie un lucru negativ, de care sa ne temem, e un lucru firesc. De aceea eu ma plimb linistita prin cimitire, iar senzatia de teama in astfel de locuri cred ca a fost accentuata si de filme. Si prin cimitirul din Sibiu imi place sa ma plimb, imi place sa citesc pe cruci si sa ma gandesc la viata celui care se odihneste acolo. Pe vremuri, cineva imi spunea ca sunt ingerul care vesteste moartea. Cand treceam pe langa capele funerare, nu ma puteam abtine sa nu intru sa vad cine-i depus acolo. La fel si cu inmormantarile. In Moldova, mortul este condus catre groapa, pe jos, cu alai, pana la cimitir. Si mergeam in urma mortului pana reuseam sa vad poza celui sau celei care a trecut in lumea celor drepti.

Anunțuri