Prin periplurile mele l-am descoperit pe Ion Iliescu Adrian. Un exemplu pentru tinerii de astăzi. Nu este rudă cu fostul preşedinte al României, este doar un tânăr din Mediaş cu visuri mari. Îşi doreşte să ajungă un arhitect cunoscut şi, deşi destinul nu a fost până acum chiar de partea sa, speră ca soarele să strălucească şi pe strada lui.
Provine dintr-o familie modestă, fiind întreţinut de mama sa pensionată pe caz de boală. Pe tatăl său nu şi-l mai aminteşte, a decedat în urma unui infarct când Ion avea doar doi ani. De atunci, tot greul a căzut pe umerii mamei sale, care suferă de o boală incurabilă încă de când era mică. Dar acest lucru nu a împiedicat-o să-şi crească exemplar cei cinci prunci ai săi, pe Ion şi pe cele patru surori ale sale. Ion este mezinul familiei, are 19 ani, dar gândeşte mult mai matur. L-am cunoscut pe holurile Universităţii de Arhitectură şi Urbanism ,,Ion Mincu”, filiala Sibiu. Un tânăr modest şi timid. Îi este teamă să intre în discuţie cu ceilalţi. Aşa că l-am abordat. Am aflat apoi motivul timidităţii sale. Spune că în liceu era privit ca un nimeni, doar pentru că avea o situaţie materială precară. L-a durut acest lucru, dar acum spune că nu-i vine să creadă că a fost inclus în noul colectiv. Sunt foarte entuziasmata ca dupa publicarea articolului mai multi oameni au sunat sa-l ajute si chiar au facut-o. I-am scris si lui Iliescu, fostul presedinte, care mi-a raspuns pe blog si care i-a promis tanarului ca vrea sa-l vada cu prima ocazie cand vine la Sibiu. Cei de la PSD Sibiu i-au oferit o masa zilnica la un fast food din Sibiu, transport gratuit de la Sibiu la Medias, cu transportul in comun, dar i-au zis si ca-l ajuta sa obtina cursurile gratuit, la facultate. Un batranel i-a oferit sa locuiasca cu el si sa-l ajute si cu masa, iar alti doi batrani i-au platit o consultatie la cardiologie, i-au dat 100 de lei si i-au spus ca este binevenit mereu la ei incasa la o ciorba calda. Asa m-am bucurat pentru el, era asa de bucuros, dar mai mult m-am bucurat ca mai exista oameni cu suflet mare. Cititi mai departe povestea lui publicata in ziarul Sibiu 100%. ,,Am făcut doi ani de liceu la Mediaş, apoi am discutat cu mama mea să mă mut la Sibiu, la liceul Carol, unde aveau clasă de desen tehnic. Nici nu mă băgau în seamă, pentru ei eram un nimeni. A fost o perioadă grea pentru mine, deoarece mă trezeam la 3 jumătate dimineaţa ca să plec la 4 jumătate cu trenul la Sibiu, la şcoală. Numai eu ştiu cât frig am îndurat prin gări. Dar făceam naveta pentru a fi alături de mama mea. Ea este totul pentru mine şi cea mai mare frică a mea este că o s-o pierd”, spune, cu ochii plini de lacrimi, tânărul. Am încercat să mai destind atmosfera întrebându-l de numele său. A zâmbit. Spune că atunci când s-a născut el, la cârma ţării se afla Ion Iliescu, iar prim-ministru era Adrian Năstase. Şi pentru că era tradiţie de familie ca bărbaţii să poarte numele de Ion sau Ioan, mama sa l-a numit Ion după preşedintele Iliescu şi Adrian după fostul prim-ministru.

Vrea la Bucureşti

Am revenit la planurile sale de viitor. Un subiect dificil pentru el, deoarece, în prezent, totul se învârte în jurul mamei sale la care se gândeşte în fiecare clipă. Nu-şi poate lua gândul de la ea nici când este la şcoală, iar cea mai mare temere a sa este să n-o mai găsească în viaţă când ajunge acasă. Pentru el, ea este exemplul de mamă. Este conştient că alte mame văduve, aflate în situaţia ei, poate şi-ar fi dat copiii să-i crească statul sau i-ar fi trimis la muncă sau la cerşit. Mama sa nu a făcut însă acest lucru şi şi-a sprijinit copiii. Este conştientă că un copil dintr-o familie săracă nu poate reuşi în viaţă decât dacă studiază pentru a ajunge cineva. Acesta este visul ei, să-şi vadă băiatul împlinit. ,,Aş vrea să mă transfer din anul 3 la universitatea mare din Bucureşti, tot la ,,Ion Mincu”. Nu am luat meditaţii, am luat cartea în mână şi am studiat. Din şcoala generală profesorii au observat talentul meu pentru arte plastice, apoi mi-am dat seama că-mi place şi desenul tehnic. În continuare mai pictez, însă pictez pe pânză şi toate materialele sunt scumpe şi nu-mi permit“, mărturiseşte Ion.

Ai carte, ai parte

L-am întrebat dacă a încercat vreodată să ia legătura cu fostul preşedinte. A spus că nu. I-am zis că poate-i scriem noi să-l ajute… A plecat trist capul… ,,Cu ce să mă ajute?”, a replicat tânărul. Este conştient că fiecare îşi vede de viaţa lui şi că fiecare avem greutăţile noastre. Ştie că sunt mulţi în situaţia sa şi îşi doreşte ca alţi tineri de vârsta lui să nu se lase copleşiţi şi, dacă au capacitate, să meargă să înveţe. Este singura lor şansă! Însă toate greutăţile pe care Dumnezeu i le-a dat să le ducă, îl apasă greu. S-a născut cu o insuficienţă cardiacă, iar toate aceste probleme îi afectează starea de sănătate. Mama sa primeşte pensie pe caz de boală şi un ajutor de handicap, în total vreo 500 de lei. Din aceştia mai dă şi o rată de 100 de lei pentru casa pe care au luat-o de la stat. Ion primeşte o pensie de urmaş, câţiva zeci de lei. Acum, pentru că a intrat cu medie mare la facultate, va primi de la Universitatea ,,Ion Mincu” o bursă de merit. Este conştient de situaţia sa grea, dar preferă să se macine în interior. Abia l-am convins să-şi spună povestea. Nu vrea ca oamenii să-l înţeleagă greşit. Preferă să se gândească la binele celorlalţi, mai ales la mama sa. Spune că nici surorile sale nu o duc mai bine şi sunt la casa lor. Doar una dintre ele mai trece pe la mama sa din când în când. Ne-am despărţit asigurându-l că soarele va ieşi şi pe strada sa, însă a plecat cu acelaşi chip trist. Oare putem să-l convingem că viaţa are şi bucurii, nu doar tristeţi?

Anunțuri