Nu mi-am dorit niciodata mai mult ca acum sa fiu in doua locuri in acelasi timp. Ma doare sufletul cand vad cat sufera Karina, fiica de doi ani, cand sunt cu bebe. Incerc sa ma impart, dar se pare ca nu reusesc sa suplinesc destul. E foarte suparata pe mine in ultima vreme, primul lucru cand intra in casa imi spune ca sunt rea. I-a facut tati toate mofturile, i-a cumparat tobogan si tot ce a vrut. Nimic. Dragostea de mama nu poate fi inlocuita cu nimic. Si-a gasit chiar si un iubit la gradinita, Edy, si macar el mai salveaza situatia. Se mai tot gandeste la el…Victoria face astazi 3 luni de zile, deci va mai trebui sa treaca ceva timp pana se vor juca impreuna.

Vi s-a intamplat ca intr-o singura zi sa radeti, sa plangeti, sa va bucurati, sa va intristati, sa vreti sa muriti, apoi sa traiti fericit pana la adanci batraneti, sa iubiti, sa urati? Astea sutn o parte dintre sentimentele ce ma incearca zilnic in ultima vreme. Ma simt uneori o mama rea ca abandonez usor, ma refer aici la alaptat. Citesc pe internet despre tot felul de mame care au ales sa se rastigneasca chiar si pe cruce doar pentru a le oferi puilor lor lapte de mama. Si mi se pare ca eu am abandonat destul de usor lupta, iar uneori cei din jur imi spun ca nu am vointa. Cred ca am facut o adevarata depresie, desi sotul meu e alaturi de mine si ma incurajeaza si imi spune ca si Karina, fiica cea mare, a crescut cu ‘lapte de tata’ si e bine-mersi. Dar eu nu si nu si ma incearca o gramada se stari nu tocmai placute. Incerc sa ma bucur de fiecare progres al Karinei si al Victoriei, dar parca un val negru mi se pune pe fata. Ma gandesc ca daca se vor imbolnavi cand vor fi mari din cauza faptului ca nu le-am alaptat, ca nu stiu ce. Sunt cu capul, stiu!

Luna iunie a insemnat pentru mine si familia mea o serie de manifestari. Au fost atat de multe, incat nici n-am mai avut timp de blog. Printre cele mai importante se numara botezul Victoriei Paula de pe 25 iunie, ziua Karinei pe 29 iunie si ziua sotului meu pe 17 iunie. (mai mult…)

Cred ca nu am mai avut asa mari emotii nici cand am mers eu prima zi la scoala. In aceasta dimineata mi s-a rupt sufletul in doua. Karina, fiica cea mare, care luna aceasta face 2 anisori, a mers la Gradinita Licuricii din Sibiu. A dus-o tati, deoarece eu a trebuit sa stau cu cea mica. Parca a presimtit ceva. S-a trezit la 6 si cu greu am reusit sa o adorm. Apoi cand trebuia sa se trezeasca, nu mai vroia. I-am pregatit saculetul cu emotii, iar cand tati mi-a zis ca plangea acolo, mi s-a facut inima cat un purice. Ma gandesc numai la ea, desi trebuie sa fiu relaxata ca sa o pot alapta pe Victoria, care vrea numai in brate. (mai mult…)

Astazi se implineste o luna de zile de cand a venit pe lumea Victoria Paula. Mi se pare ca a trecut mai mult timp, atatea nopti nedormite, colici, griji…Si totusi a trecut o luna…cu bune si rele a luat in greutate 1 kilogram, desi mesele ei sunt haotice, mie tot timpul mi se pare ca n-am lapte suficient, ea suge f putin. Astazi merg la medic cu ea, sa vedem ce zice, ca din cauza colicilor azi n-a vrut sa suga aproape deloc. Iar eu, panicoasa cum sunt, fuguta la doctor. Sper sa nu refuze sanul, ca atata m-am straduit sa o fac sa suga, dar afurisitii astia de colici. E o atmosfera foarte incordata, probabil ca se simte din tonul meu. Karina, fiica cea mare, plange si ea toata ziua din cauza geloziei, nu suporta sa ma vada cu aia mica in brate, nici macar nu mai vrea sa pape. Sper sa treaca perioada asta cat mai repede.

Daca prima fiica a fost atat de cuminte incat nici nu stiam ca avem copil mic in casa, Victoria ia revansa si pentru Karina. Are colici, plange, nu poate suge din cauza lor si ar vrea numai in brate. Ma intreba de curand cineva ca daca ar fi facut Karina la fel, am mai fi avut curajul sa mai facem inca un bebe. N-am stiut ce sa-i raspund, inca sunt in perioada de depresie port partum. Dar cred ca uitam, toate se uita. Si la nastere ii spuneam sotului ca nu mai pot, si uite ca am putut si Victoria a venit pe lume sanatoasa. Si colicii ei n-ar fi nimic daca surioara ei nu ar plange si ea, ca sa fie bagata in seama. E geloasa si sufera, nu vrea sa pape, nu-i mai intri in gratii. Ma strange cand ma prinde si nu-mi mai da drumul, Nu vreas s-o mai iau pe Victoria in brate. De ea se ocupa bunicii si tati cand vine de la serviciu, dar ea o vrea pe mami, o vrea chiar si noaptea si trebuie sa ma impart intre ele doua. Numai mama sa nu fii!
P.S Astazi Victoria a implinit 3 saptamani !

Se zice ca ce a fost mai greu a trecut, respectiv sarcina si nasterea. Dar cred ca greul abia de acum incepe. De ce ma temeam, n-am scapat: alaptarea. Se pare ca marimea sanilor e invers proportionala cu cantitatea de lapte produs! Victoria e un bebe mancacios, nu se satura cu lapticul de la mami decat uneori, asa ca primeste si supliment. Si ma straduiesc din rasputeri sa mananc, sa beau, dar recunosc, ca si data trecuta dupa nastere, sunt putin anorexica. Pentru ca n-am reusit sa alaptez prima fetita, am tot avut mustrari de constiinta. Acum cred ca fac tot ce-mi sta in putinta, iar daca voi reusi s-o alimentez exclusiv la san, voi avea o mare bucurie. Daca nu, noroc ca s-a inventat laptele de tata, adica laptele praf! Karina, prima fiica, e bine merci acum si a crescut si ea cu lapte artificial. Pentru cei care m-au intrebat cum a decurs sarcina si pentru cei care au rabdare sa citeasca, o sa va povestesc cum a venit pe lume Victoria Paula Blaga, fiind indeaproape sprijinita de sotul meu, care a asistat atat la travaliu, cat si la expulzie. (mai mult…)