4 ani de casnicie

Acum patru ani ma trezeam cu emotii la ora aceasta. Urma sa merg la starea civila. Un soi de emotii pe care nu le=am putut intelege niciodata. Mi-aduc aminte ca trebuia sa depunem actele de casatorie cu o saptamana inainte. Si cand sa ajung sa semnez, i-am zis celei de la starea civila ca eu nu vreau numele de Blaga. A facut sotul meu niste ochi, la fel si aia de acolo. O fi zis ca nu mai vreau sa ma marit. Ba da, vroiam, insa vroiam sa-mi pastrez numele. In Romania nu se poate, din pacate. A venit si ziua nuntii, 1 septembrie. Aveam emotii pentru vremea de afara, insa a fost o zi foarte frumoasa de toamna. Au trecut doar patru ani de atunci, dar mi se par mult mai multi. In acesti patru ani am realizat multe, printre care si doi copii! Rememorand nunta, am amintiri placute, nu pot sa spun ca m-am stresat foarte tare. A fost o nunta micuta la care au fost invitati doar familia si prietenii. Nunta noastra a fost o exceptie deoarece am facut-o noaptea, pastrand traditia din Moldova, de unde sunt eu. Ne-am distrat pe cinste.

 

Sentimente amestecate…cu lapte

Vi s-a intamplat ca intr-o singura zi sa radeti, sa plangeti, sa va bucurati, sa va intristati, sa vreti sa muriti, apoi sa traiti fericit pana la adanci batraneti, sa iubiti, sa urati? Astea sutn o parte dintre sentimentele ce ma incearca zilnic in ultima vreme. Ma simt uneori o mama rea ca abandonez usor, ma refer aici la alaptat. Citesc pe internet despre tot felul de mame care au ales sa se rastigneasca chiar si pe cruce doar pentru a le oferi puilor lor lapte de mama. Si mi se pare ca eu am abandonat destul de usor lupta, iar uneori cei din jur imi spun ca nu am vointa. Cred ca am facut o adevarata depresie, desi sotul meu e alaturi de mine si ma incurajeaza si imi spune ca si Karina, fiica cea mare, a crescut cu ‘lapte de tata’ si e bine-mersi. Dar eu nu si nu si ma incearca o gramada se stari nu tocmai placute. Incerc sa ma bucur de fiecare progres al Karinei si al Victoriei, dar parca un val negru mi se pune pe fata. Ma gandesc ca daca se vor imbolnavi cand vor fi mari din cauza faptului ca nu le-am alaptat, ca nu stiu ce. Sunt cu capul, stiu!

 

Ia acasa un copil sinistrat!

Casele le-au fost luate de ape, isi vad parintii plangand si blestemand in fiecare zi. Isi fac griji pentru ziua de maine. Sunt debusolati. Sunt copiii din zonele afectate de inundatii. Fa-le o bucurie si i-ai acasa la tine o saptamana. Au nevoie de o masa calda, un pat cald, afectiune si multa liniste. Au trecut prin multe…Este initiativa filialei de Cruce Rosie Sibiu, care face apel catre sibienii cu suflet mare pentru initierea unei campanii de intr-ajutorare a victimelor inundatiilor din Moldova.

 

O aniversare altfel

Pe 29 iunie, fiica mea, Karina, a facut 1 an. Bucurie mare, dar si mai mare deoarece a iesit asa cum imi imaginam. Adica fara copii carora le este lene sa se uite in cadouri sau carora nu le convine daca nu primesc tort krantz. Am sarbatorit ziua ei la parintii mei in comuna Straoane, judetul Vrancea. La cererea mea, mama a strans de prin imprejurimi cativa copii cu povesti demne de scris carti. Care traiesc intr-o saracie lucie, unii au parintii morti, altii nu si i-au cunoscut. Am vazut pe chipul lor o bucurie care mi-a umplut sufletul.