Sentimente amestecate…cu lapte

Vi s-a intamplat ca intr-o singura zi sa radeti, sa plangeti, sa va bucurati, sa va intristati, sa vreti sa muriti, apoi sa traiti fericit pana la adanci batraneti, sa iubiti, sa urati? Astea sutn o parte dintre sentimentele ce ma incearca zilnic in ultima vreme. Ma simt uneori o mama rea ca abandonez usor, ma refer aici la alaptat. Citesc pe internet despre tot felul de mame care au ales sa se rastigneasca chiar si pe cruce doar pentru a le oferi puilor lor lapte de mama. Si mi se pare ca eu am abandonat destul de usor lupta, iar uneori cei din jur imi spun ca nu am vointa. Cred ca am facut o adevarata depresie, desi sotul meu e alaturi de mine si ma incurajeaza si imi spune ca si Karina, fiica cea mare, a crescut cu ‘lapte de tata’ si e bine-mersi. Dar eu nu si nu si ma incearca o gramada se stari nu tocmai placute. Incerc sa ma bucur de fiecare progres al Karinei si al Victoriei, dar parca un val negru mi se pune pe fata. Ma gandesc ca daca se vor imbolnavi cand vor fi mari din cauza faptului ca nu le-am alaptat, ca nu stiu ce. Sunt cu capul, stiu!

 

Un articol-portret despre mine

Am facut sute de portrete de-a lungul carierei, acum am fost eu subiectul unor viitori jurnalisti ambitiosi de la Facultatea de Jurnalistica din Sibiu. Vedeti si voi ce a iesit.

Liliana Nenciu Blaga – „vreau să demonstrez emanciparea femeii”

Feministă convinsă şi o jurnalistă în permanentă competiţie cu ea însăşi , Liliana Nenciu Blaga are o viaţă plină de activităţi diverse şi intense. Colaborează la ziarul Sibiu 100 %, este mămică devotată şi soţie de jurnalist. Sunt o persoană foarte hotărâtă, iar dacă am lângă mine persoana potrivită, reuşesc să obţin tot ceea ce-mi doresc. Sprijinită întotdeauna de soţul ei, a reuşit să realizeze tot ce şi-a propus. Ne mărturiseşte cu nostalgie că a fost atrasă de gazetărie încă din şcoală.

Încă din clasa a VIII-a îmi doream să fiu jurnalist. Deoarece am facut liceul în Panciu, oraş unde nu se tipărea niciun ziar, pe toată perioada liceului nu am făcut decât să mă uit la televizor, să citesc ziare şi să mă documentez despre tot ceea ce înseamnă să fii jurnalist. Trebuie să recunosc că un impuls l-am primit şi din partea colegilor şi profesorilor pe care i-am avut în liceu. Fără să le destăinui planurile mele de viitor, ei mereu considerau că aş fi un bun jurnalist. Iar visul mi s-a împlinit şi am devenit jurnalist. Acum, lucrurile par uşoare. Începutul e întotdeauna greu!