Cu ajutorul oamenilor de bine din Sibiu si nu numai, am reusit sa aduc bucurie in sufletele catorva copii necajiti din comuna Straoane, judetul Vrancea. Mie mi-a revenit bucuria de a le imparti lucrusoarele si rechizitele stranse de la Simona Marti, Eniko Gall, cativa anonimi si bineinteles eu si familia mea. Nici nu va pot descrie in cuvinte ce mult s-au bucurat ca vor avea rechizite sa mearga la scoala, ca au pantofi noi sau ca au papusi ca la televizor. O sa va atasez imagini deoarece sunt mult mai sugestive. Aici, in imagine, aveti doua surori, una de 7 ani si una de 5 ani. Au o copilarie frumoasa, se joaca, par fericite. Mama lor se chinuie sa le ofere strictul necesar. Munceste cu ziua deoarece in zona nu are unde sa se angajeze. Tatal micutelor a murit in urma cu 3 ani, sufocat cu o bucata de rosie. Cea mica abia si-l mai aminteste…Cel cu pantofii in mana este Tibi. Desi pare firav, are 12 ani si este un adevarat gentleman. Are un vocabular foarte variat si este foarte respectuos. L-am invitat sa ne jucam cu mingea. A venit bucuros, dar talpa pantofului abia se mai tinea. Am decis sa-i donez adidasii mei. S-a bucurat mult. A venit cu sora sa vitrega, Cristina, care va merge in toamna la scoala. Sunt frati doar de mama, dar par sa se inteleaga bine. Desi mama lor este singura care-i leaga, amandoi recunosc ca nu este tocmai un exemplu de mama. Este dureros sa auzi de la un copil ca mama lor miroase a guma si lor nu le da niciodata. Iar ce m-a frapat, a fost ca itnr-o zi mama lor a venit sa-i ia si avea in mana o ciocolata. Copiii s-au dus bucurosi spre ea, dar ea i-a indepartat spunandu-le ca este cu lichior si doar nu vor sa innebuneasca. Nu mi-a venit sa cred, dar mi-am dat seama ca in lume exista probabil mii de astfel de situatii sau chiar mai rau. Si la sfarsit v-am pastrat cireasa de pe tort. Stiti ca am tot scris de Bogdanel, acel micut pe care parintii nu vor sa-l dea la scoala. Am avut un adevarat soc. I-/am propus tatalui copilului sa-l lase la Sbiu intr-o vacanta. Mi-a spus raspicat> 1 milion jumate! Dumnezeule, am crezut ca nu-i adevarat. Apoi s-a razgandit si a zis ca neaparat trebuie sa mearga si el cu micutul. L-am invitat de nenumarate ori sa-i dam hainute, sa manance prajituri, dar parintii sau nu l-au mai lasat. Probabil au simtit ca le-as putea face rau reclamansu-i la Protectia Copilului, dar am inteles ca acestia stiu in ce conditiii sta copilul, fara curent electric, etc. dar nu le pasa…

Pe 29 iunie, fiica mea, Karina, a facut 1 an. Bucurie mare, dar si mai mare deoarece a iesit asa cum imi imaginam. Adica fara copii carora le este lene sa se uite in cadouri sau carora nu le convine daca nu primesc tort krantz. Am sarbatorit ziua ei la parintii mei in comuna Straoane, judetul Vrancea. La cererea mea, mama a strans de prin imprejurimi cativa copii cu povesti demne de scris carti. Care traiesc intr-o saracie lucie, unii au parintii morti, altii nu si i-au cunoscut. Am vazut pe chipul lor o bucurie care mi-a umplut sufletul. (mai mult…)

A sunat ieri mama mea sa-i spuna la multi ani Karinei de 1 iunie. Si am povestit noi cum ne distram, ce i-am mai cumparat. Si mi-am dat seama cat de egoisti suntem. Asta deoarece mi-a povestit ca a trecut, ieri, Bogdanel pe la ea. A venit sa-i dea niste oua sa manance si sa-l lase o jumatate de ora sa se uite la desene animate. Mi-au dat lacrimile, pentru ca si eu l-am cunoscut pe Bogdanel. O minune de copil cu parul blond, carliontat si cu ochii ca cerul. Vorbeste peltic si rade cu lacrimi de fericire. Se bucura de un ou, o felie de paine si sa nu mai vorbim de o ora petrecuta in fata televizorului, mai ales ca e color. (mai mult…)