Angelina Jolie de Straoane

Cu ajutorul oamenilor de bine din Sibiu si nu numai, am reusit sa aduc bucurie in sufletele catorva copii necajiti din comuna Straoane, judetul Vrancea. Mie mi-a revenit bucuria de a le imparti lucrusoarele si rechizitele stranse de la Simona Marti, Eniko Gall, cativa anonimi si bineinteles eu si familia mea. Nici nu va pot descrie in cuvinte ce mult s-au bucurat ca vor avea rechizite sa mearga la scoala, ca au pantofi noi sau ca au papusi ca la televizor. O sa va atasez imagini deoarece sunt mult mai sugestive. Aici, in imagine, aveti doua surori, una de 7 ani si una de 5 ani. Au o copilarie frumoasa, se joaca, par fericite. Mama lor se chinuie sa le ofere strictul necesar. Munceste cu ziua deoarece in zona nu are unde sa se angajeze. Tatal micutelor a murit in urma cu 3 ani, sufocat cu o bucata de rosie. Cea mica abia si-l mai aminteste…Cel cu pantofii in mana este Tibi. Desi pare firav, are 12 ani si este un adevarat gentleman. Are un vocabular foarte variat si este foarte respectuos. L-am invitat sa ne jucam cu mingea. A venit bucuros, dar talpa pantofului abia se mai tinea. Am decis sa-i donez adidasii mei. S-a bucurat mult. A venit cu sora sa vitrega, Cristina, care va merge in toamna la scoala. Sunt frati doar de mama, dar par sa se inteleaga bine. Desi mama lor este singura care-i leaga, amandoi recunosc ca nu este tocmai un exemplu de mama. Este dureros sa auzi de la un copil ca mama lor miroase a guma si lor nu le da niciodata. Iar ce m-a frapat, a fost ca itnr-o zi mama lor a venit sa-i ia si avea in mana o ciocolata. Copiii s-au dus bucurosi spre ea, dar ea i-a indepartat spunandu-le ca este cu lichior si doar nu vor sa innebuneasca. Nu mi-a venit sa cred, dar mi-am dat seama ca in lume exista probabil mii de astfel de situatii sau chiar mai rau. Si la sfarsit v-am pastrat cireasa de pe tort. Stiti ca am tot scris de Bogdanel, acel micut pe care parintii nu vor sa-l dea la scoala. Am avut un adevarat soc. I-/am propus tatalui copilului sa-l lase la Sbiu intr-o vacanta. Mi-a spus raspicat> 1 milion jumate! Dumnezeule, am crezut ca nu-i adevarat. Apoi s-a razgandit si a zis ca neaparat trebuie sa mearga si el cu micutul. L-am invitat de nenumarate ori sa-i dam hainute, sa manance prajituri, dar parintii sau nu l-au mai lasat. Probabil au simtit ca le-as putea face rau reclamansu-i la Protectia Copilului, dar am inteles ca acestia stiu in ce conditiii sta copilul, fara curent electric, etc. dar nu le pasa…

 

Doliu pentru Dan Diaconescu

De cand sunt in Vrancea, nu m-am uitat la TV. In schimb, am avut parte de radio-şanţ. Vorbeau babele azi ca l-au dus la puscarie pe Dan Diaconescu de la OTV, cand, citez, „el saracul apara oamenii si vroia sa salveze tara”. Am crezut ca lesin de ras, dar aprofundand subiectul, am realizat ca respectivele batrane chiar credeau in el si in puterea sa de convingere.

 

Oameni cu sulfet mare

Intr-o societate unde fiecare ne vedem de bucatica noastra si nu ne gandim decat cum sa ne fie noua mai bine, mai traiesc inca oameni cu suflet mare. Nu pot decat sa ma bucur ca acesti oameni de bine s-au gandit macar la cele scrise de mine in legatura cu Bogdanel, ingerasul cu parul blod, care nu poate spera la o viata mai buna fara ajutorul nostru, a tuturor.

 

Copilarie chinuita

A sunat ieri mama mea sa-i spuna la multi ani Karinei de 1 iunie. Si am povestit noi cum ne distram, ce i-am mai cumparat. Si mi-am dat seama cat de egoisti suntem. Asta deoarece mi-a povestit ca a trecut, ieri, Bogdanel pe la ea. A venit sa-i dea niste oua sa manance si sa-l lase o jumatate de ora sa se uite la desene animate. Mi-au dat lacrimile, pentru ca si eu l-am cunoscut pe Bogdanel. O minune de copil cu parul blond, carliontat si cu ochii ca cerul. Vorbeste peltic si rade cu lacrimi de fericire. Se bucura de un ou, o felie de paine si sa nu mai vorbim de o ora petrecuta in fata televizorului, mai ales ca e color.

 

E ziua mea, nu e ziua mea?!

Cand locuiam in Vrancea, toata lumea ma felicita de Sf. Constantin si Elena, deoarece preotii din Moldova sustin ca Liliana vine de la Elena. Ceva de genul Elena, Ileana, Liliana. Asa mi-a explicat un preot. De cand m-am mutat la Sibiu, mi-am serbat in primul an ziua de nume la redactia ziarului unde lucram. Colegii s-au bucurat de prajituri dar nu intelegeau asocierea numelui. De atunci nu mi-am mai serbat. Spre suprinderea mea au inceput prietenii sa ma felicite de Florii, deoarece numele meu in engleza inseamna Crin. Asa ca multumesc tuturor celor care mi-au urat la multi ani, iar celor care nu au facut-o chiar nu-i nicio problema, sincer. La multi ani tuturor celor care se numesc Elena si Constantin, dar si derivatele acestor nume de sfinti!

 

Verdict:crima

Multe s-au mai intamplat de cand nu am mai scris pe blog. Multe lucruri frumoase, dar si urate. O sa incep cu cele urate, deoarece m-au marcat. Cand toata lumea ar trebui sa fie linistita alaturi de familia sa de Paste, pentru cea mai buna prietena a mea sarbatorile au fost insangerate. Tatal sau a fost injunghiat de un vecin cu 3 lovituri de cutit. Nu mi-a venit sa cred, mai ales ca ucigasul era vecin cu mine, de fapt cu parintii mei. Cine si-ar fi inchipuit ca la 80 de ani, cand ar fi trebuit sa-si petreaca batranetea linistit, acesta va ajunge dupa gratii. Iar tatal Mihaelei in ceruri. Desi n-am reusit sa ajung la inmormantare, mi-am adus aminte de toate serile de sambata in care-l uram pentru ca nu vroia s-o lase la discoteca, de nenumaratele dati in care i se parea ca ajungeam prea tarziu acasa. Am zambit. Mi-am adus aminte de acel om linistit, care nici macar nu putea ridica vocea la porietena mea. Doar bolborosea ceva ca sa-si descarce nervii. Si sa aud ca un cutit cu o lama de 30 de cm i-a stapuns de 3 ori toracele. Nu pot sa cred! Nici acum nu vreau sa cred ca exista atata rautate si cruzime in lumea asta! In urma cu cativa ani acestia au mai avut o altercatie care s-a lasat cu amenda, se pare ca de la o bucata de pamant. Oricum nu mai conteaza. Faptul e consumat si nu-mi vine in cap decat „Noi vrem pamant!”.