Vi s-a intamplat ca intr-o singura zi sa radeti, sa plangeti, sa va bucurati, sa va intristati, sa vreti sa muriti, apoi sa traiti fericit pana la adanci batraneti, sa iubiti, sa urati? Astea sutn o parte dintre sentimentele ce ma incearca zilnic in ultima vreme. Ma simt uneori o mama rea ca abandonez usor, ma refer aici la alaptat. Citesc pe internet despre tot felul de mame care au ales sa se rastigneasca chiar si pe cruce doar pentru a le oferi puilor lor lapte de mama. Si mi se pare ca eu am abandonat destul de usor lupta, iar uneori cei din jur imi spun ca nu am vointa. Cred ca am facut o adevarata depresie, desi sotul meu e alaturi de mine si ma incurajeaza si imi spune ca si Karina, fiica cea mare, a crescut cu ‘lapte de tata’ si e bine-mersi. Dar eu nu si nu si ma incearca o gramada se stari nu tocmai placute. Incerc sa ma bucur de fiecare progres al Karinei si al Victoriei, dar parca un val negru mi se pune pe fata. Ma gandesc ca daca se vor imbolnavi cand vor fi mari din cauza faptului ca nu le-am alaptat, ca nu stiu ce. Sunt cu capul, stiu!